Parohia Sfântul Gheorghe – Nord din Municipiul Râmnicu Vâlcea, fiinţează ca unitate de sine din anul 1999 şi este situată în zona de nord a oraşului, pe drumul de centură Râmnicu-Vâlcea – Sibiu.
Sfânta Mănăstire Iezer, una dintre cele mai izolate sihastrii din nordul Olteniei, se află în satul Cheia, orașul Băile Olănești, județul Vâlcea. În biserica acestui locaș monahal se păstrează Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer.
În centru comunei Măldărești ,pe malul drept al râului Luncavăț se găsește Biserica de zid cu hramulSfântul Nicolae. Datorită vechimii sale, a stilului arhitectonic brâncovenesc și a calității picturii, a fost declarată monument istoric.
Este așezată pe Valea Topologului, formată din 300 de familii, întinse pe cele două parți ale râului Topolog. Cele două biserici care aparțin parohiei sunt așezate pe partea stângă (în direcția de vărsare) a râului Topolog.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavril” a fost ridicată în anul 1787.
Biserica este aşezată în marginea satului, la o distanţă de 200 m. de Primăria Budeşti şi celelalte instituţii sociale şi culturale.